Stimați angajați în domeniul statisticii din raionul Rezina!

Astăzi în Republica Moldova este sărbătorită oficial Ziua Statisticianului. Instituirea sărbătorii a avut drept temei declararea de către Asambleea Generală a ONU a Zilei Mondiale a Statisticii la 20 octombrie 2010. Scopul acestei acţiuni a fost promovarea valorilor fundamentale în activitatea instituţiilor statistice, în primul rând – de prestare a serviciilor informaţionale de calitate societăţii, pe baza integrităţii şi profesionalismului în statistică.

Domeniul statistic are un rol fundamental în societatea modernă, orientează politicile publice, sprijină domeniul afacerilor, informează spectrul larg al utilizatorilor interni şi externi, contribuind astfel la asigurarea dezvoltării durabile a ţării și democratizării societăţii.

Meseria de statistician cere multă pricepere, răbdare şi migală. Doar prin munca de înalt profesionalism şi dăruirea statisticienilor se pot asigura informaţiile necesare, din cele mai diferite domenii, pentru elaborarea şi transpunerea în practică a strategiilor şi programelor social-economice, pe care Republica Moldova şi le stabileşte în scopul apropierii de eficienţa şi performanţele economice din ţările cu nivel de trai relativ ridicat.

Cu prilejul sărbătorii, vă adresez cele mai sincere felicitări, înrămate în urări de sănătate multă, de succese în activitatea cotidiană, de ani mulți și oameni dragi alături.

Cu drag, Valeriu CIORICI, președintele raionului Rezina