Astăzi, 20 ianuarie 2026, începând cu ora 09:00, în sala de conferințe a Palatului Raional de Cultură „Nicolae Lupov”, s-a desfășurat o ședință de lucru cu directorii și contabilii instituțiilor de învățământ din raion, organizată în urma unui control inopinat efectuat în baza ordinului Direcției Învățământ, Tineret și Sport.
În cadrul ședinței, președintele raionului, Teodor Cuculescu, a reiterat importanța respectării stricte a legislației în vigoare, subliniind faptul că toate acțiunile administrative și financiare trebuie să fie susținute de acte justificative, ordine emise cu trimitere clară la cadrul legal și întocmite în termenele stabilite.
Lacunele identificate în urma controlului urmează a fi remediate de către directori, în conformitate cu prevederile legale, în cel mai scurt timp posibil.
Ședința a avut drept scop consolidarea cooperării dintre Direcția Învățământ, Tineret și Sport și instituțiile de învățământ, creșterea transparenței în gestionarea resurselor, precum și asigurarea unui mediu educațional bine organizat și eficient, prin promovarea unui management educațional orientat spre calitate și rezultate durabile.


Citește și alte articole
Forumul Cadrelor Didactice 2026 – apreciere pentru dascălii din raionul Rezina
Inaugurarea bustului marelui actor Mihai Volontir la Gimnaziul din satul Păpăuți
Eveniment aniversar la Lalova: 5 ani de rezultate pentru GAL „Stejarii Strămoșești”
Vizită de lucru la Oficiul Medicilor de Familie din satul Gordinești
Vizita de lucru în teritoriu: condiții îmbunătățite de acces la IMSP CS Rezina – Oficiul medicilor de familie Ignăței s. Peciște
Vizită de lucru a conducerii raionului Rezina la Oficiul Medicilor de Familie Trifești