S-a lansat Programul Național „Satul European doi”, ediția 2024

Primarii din localitățile rurale pot aplica pentru Programul „Satul European doi”, proiecte ce urmează a fi implementate anul viitor. În acest sens, din bugetul de stat ar urma să fie alocați pentru început 600 de milioane de lei.

Concursul de proiecte din cadrul Programului de Dezvoltare Locală este destinat Autorităților Publice Locale de nivelul I, care vor înainta propuneri de proiecte ce vor contribui la:

  • dezvoltarea durabilă a localităților;
  • asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate;
  • creșterea accesului populației la infrastructura socială;
  • creșterea gradului de valorificare a oportunităților de atragere a investițiilor din surse externe în cadrul autorităților publice locale.

Astfel, primăriile, mai mici sau mai mari, vor putea aplica proiecte de reabilitare a sistemelor de apă, de până la 10 milioane de lei, fără contribuția localităților. De asemenea, primăriile vor putea aplica pentru proiecte de reabilitare și instalare a iluminatului public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile etc.

Pentru toate aceste măsuri, localitățile care au până la 1500 de locuitori vor putea beneficia de resurse de până la 1 mil. de lei fără contribuție, iar satele cu o populație mai mare de 1500 de locuitori vor putea beneficia de resurse de până la 3 mil. lei fără contribuție sau de până la 10 mil. lei, cu o contribuție de minim 15% din partea localității.

Autoritățile Publice Locale vor depune personal dosarele cu cererile de finanțare, împreună cu documentele-suport, la sediul Agențiilor de Dezvoltare Regională (Nord, Centru, Sud, Găgăuzia). Dosarele pot fi depuse în perioada 20 decembrie 2023 – 29 martie 2024. Dosarele depuse după expirarea termenului limită stabilit nu vor fi acceptate pentru evaluare.

Dosarele cu Cererile de cofinanțare din sursele de asistență externă vor fi depuse fizic la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la adresa: mun. Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale, 1, pe tot parcursul anului, fără termen limită.

Cu titlu de pilot se admite depunerea dosarelor în format electronic la adresa de e-mail concurs2023@ondrl.gov.md