Programul de transformare digital a întreprinderilor mici și mijlocii susține digitalizarea afacerilor

Până la 500 mii lei poate primi aproape oricare antreprenor care dorește să își digitalizeze afacerea. Este vorba despre un ajutor financiar nerambursabil acordat în cadrul Programului de Transformare Digitală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, finanțat din bugetul de stat prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenorialului (ODA). Inițiativa este implementată cu suportul partenerilor strategici: Uniunea Europeană, USAID și Guvernul Suediei.

Managerul programului de suport, din cadrul ODA, Dina Ciochină, a vorbit despre inițiativa care permite întreprinzătorilor să facă un salt în dezvoltare, prin implementarea unor soluțiilor digitale.

Cum a apărut ideea de a lansa un program care să susțină digitalizarea afacerilor?

Dina Ciochină: Un impact foarte important asupra lansării programului pentru mediu antreprenorial a fost carantina generată de COVID-19. Acea perioadă a adus mediul antreprenorial într-un impas și i-a motivat să se reorganizeze,  să-și digitalizeze procesele, ca să vină cu produse finite față de clienți, însă nu în varianta clasică, fizică, ci în mediul online. Iată acest program vine cu acel suport necesar financiar tocmai de a urgenta aceste procese de transformare digitală a întreprinderilor noastre.

Dacă este o întreprindere mai mică, de ce suport financiar ar putea beneficia dacă aplică la acest program?

Dina Ciochină: Programul are două trepte de finanțare. Prima treaptă ar fi pentru companiile micro, cele care au un număr de angajați de maxim 9 și o cifră anuală de afaceri de maxim 9 milioane. Aici, pragul de finanțare ar fi în valoare maximă de 250 mii de lei. Pentru companiile mici și mijlocii, unde deja cifra anuală de afaceri ajunge la 50 de milioane și numărul angajaților de 249 (plafonul maxim), avem o finanțare maximă de 500 de mii de lei. Aș vrea să vin cu o specificare aici. În condițiile în care suntem mereu într-un proces continuu de analiză a programelor noastre, inclusiv a acestui program de transformare digitală a ÎMM-urilor, vrem să le ajustăm la necesitățile curente ale mediului antreprenorial.  Am venit cu propuneri de a majora și unifica acest plafon maxim, adică toate ÎMM-urile care se pliază criteriilor de eligibilitate a programului, vor putea beneficia de suportul maxim de 500 de mii de lei. Această modificare este în proces de aprobare și în momentul în care vom avea aprobată această plafonare maximă, urmează să o plasăm pe pagina web oficială www.oda.md, pentru ca toți cei interesați să cunoască această modificare.

Antreprenorii interesați, cum pot aplica pentru a accesa un suport financiar?

Dina Ciochină: Ei pot să completeze formularul de aplicare, disponibil pe pagina oda.md atașând actele necesare, care sunt foarte minime, tocmai pentru ca să le direcționăm efortul, către completarea unui formular de aplicare cât mai elocvent, cât mai amănunțit și respectiv aici ei au nevoie doar de informații despre activitatea antreprenorială.

Potențialii beneficiari au parte de suport pe două direcții. În cadrul organizației funcționează Centrul de Consultanță, iar colegii mei care sunt mereu deschiși pentru a răspunde la orice întrebare care poate parveni de la aplicanții noștri. La fel, în cadrul parteneriatului încheiat între ODA și Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA), ÎMM-urile pot beneficia de serviciile de consultanță ale unor mentori, reprezentanți ai diferitor sectoare, care îi pot ajuta pe aplicanți să completeze acest formular, și îi ghidează spre o completarea corectă a dosarului de înscriere.

În ce tipuri de activități poate fi investiții banii obținuți în cadrul acestui program?

Dina Ciochină: Avem o listă de cheltuieli eligibile. Va fi posibilitatea de a achita acele resurse financiare pentru crearea unei pagini web sau dezvoltarea propriei pagini, pe care o au deja. Antreprenorii pot de asemenea achiziționa softuri, licențe, pot procura utilaj tehnologic, în cazul în care au nevoie. Aici noi nu ne referim la utilajele de bază, care ajută la funcționarea standard a companiei ca: imprimantele, telefoanele, tabletele, care nu sunt eligibile. Celelalte utilaje tehnice care sunt argumentate de proiectul investițional sunt eligibile. De asemenea, companiile pot solicita, și sunt eligibile serviciile cloude source sau pot procura un domain sau sisteme automatizate și mai complexe cum ar fi CRM-ul și ERP-ul.

Sunt o gamă de servicii eligibile care pot fi achitate din contul acestui proiect investițional și pentru ca să le fie mai ușor aplicanților le-aș sugera să intre pe pagina www.oda.md, la secțiunea Programului de Transformare Digitală, unde pot găsi Ghidul aplicantului, care descrie amănunțit pașii care trebuie întreprinși.

Întreprinzători din ce domenii ar putea aplica la acest program?

Dina Ciochină: E mai simplu să spui ce companii nu sunt eligibile. Este vorba de companiile care comercializează tutun, armament, acele companii care prestează servicii de consultanță financiară și juridică, și comerțul, cu excepția acelor companii care au drept obiectiv comercializarea produselor proprii. În rest, toate celelalte domenii sunt eligibile. Avem o gamă foarte mare de domenii eligibile la programul nostru.

Cât de importantă este accelerarea, transformarea digitală pentru Republica Moldova?

Dina Ciochina: Dacă ne uităm la viața noastră socială, ca persoane fizice, vedem ce pondere importantă are mediul social, iar când vine vorba de mediul antreprenorial, ne convingem că legăturile dintre companii sunt doar la un click distanță. Orice produs care se poate vinde, orice produs care se poate cumpăra accelerează și într-un final veniturile companiei respective. Procesul de digitalizare este unul foarte și foarte important în momentul actual.

Despre Programul de transformare digitală a întreprinderilor mici și mijlocii

Inițiativa își propune să susțină ÎMM-urile care vor să-și digitalizeze afacerile și să-și consolideze potențialul pe piețele interne și externe. În cadrul Programului, companiile autohtone vor putea accesa  suport financiar nerambursabil de până la 500 mii lei pentru adoptarea soluțiilor digitale, în scopul dezvoltării productivității și care va avea ca efect, creșterea volumului de investiții în economia națională.

Pentru a fi beneficiar a programului, este nevoie ca antreprenorii să activeze ca persoană juridică, să desfășoare activitate antreprenorială de minim un an și să dispună de personal calificat.

Ghidul participantului la Programul de transformare digitală a întreprinderilor mici și mijlocii este aici: https://bit.ly/3yRmHhm

Mai multe informații pot fi obținute la  numărul de telefon + 373 60 730 202