Poliția Națională la a 32-a aniversare!

În fiecare an în Republica Moldova pe 18 decembrie Poliția Națională își sărbătorește ziua profesională.

Cu acest prilej, pe 16 decembrie 2022, în incinta Palatului de Cultură, în ajun de sărbătoare, angajații Inspectoratului de Poliție Rezina, au desfășurat un eveniment solemn, la care au fost prezenți reprezentantul IGP, conducerea raionului, primarul orașului Rezina, șeful Penitenciarului nr.17, reprezentanți ai judecătoriei, procuraturii, Secției Situații Excepționale Rezina, președintele Asociației veteranilor și pensionarilor din raionul Rezina. Fiecare dintre oaspeții prezenți au venit cu un îndemn, cu un mesaj de felicitare și cu o mare mulțumire pentru devotamentul și înaltul profesionalism manifestat în munca grea de zi cu zi.

Angajații au primit distincții din partea Șefului Inspectoratului de Poliție Rezina, Igor Juvală, pentru munca, devotamentul, bărbăția și omenia de care dau dovadă. Cu un buchet de melodii au venit și colectivele care activează pe lângă Palatul raional de Cultură „Nicolae Lupov” din Rezina.