O ultimă ședință de lucru a conducerii raionului cu angajații din cadrul DASPF Rezina

Viața noastră este multilaterală, cu diferite ocazii și situații. Dar oricare ar fi acestea, noi, ca persoane, trebuie să rămânem empatici, omenoși, onești. Într-un cuvânt – să lăsăm o urmă demnă după noi.

Astăzi 28 decembrie, conducerea raionului a avut o întâlnire cu angajații din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familie, în frunte cu dnl Boris Artin- șef al acestei direcții, care începând cu 1 ianuarie 2024,  va fi reorganizată și nu va mai face parte din structurile Consiliului raional Rezina. La această oră a despărțirii și a nostalgiei, Consiliul raional Rezina vine cu mari mulțumiri și recunoștință către toți angajații DASPF, apreciind munca depusă de dumnealor pe parcursul a mai multor ani de zile.

         Munca angajaților din domeniul asistenței sociale nu este simplă și nici ușoară, dar e o muncă foarte necesară, care implică multă dăruire, compasiune, răbdare, bunăvoință. Sute și mii de oameni, zilnic, așteaptă lucrătorul social să le deschidă ușa și să-i ajute; merg la asistentul social să-i susțină în soluționarea diferitor probleme; solicită implicarea altor angajați în domeniu ca să poată depăși diferite situații dificile, cu care se confruntă în viața cotidiană. Într-un cuvânt –   lucrătorii din acest domeniu, zilnic, se află în mijlocul cetățenilor, reușind să-i asculte și să pătrundă în esența problemelor cu care se confruntă aceștia, să le aline suferințele, dăruindu-le în schimb speranță și încrederea într-un viitor mai bun.

         Președintele și Vicepreședintele raionului au felicitat pe toți cei prezenți în sală, menționând ,, Apreciem înalt contribuția fiecăruia dintre dumneavoastră la sporirea calității vieții familiilor și exprimăm profundă recunoștință pentru responsabilitatea și receptivitatea manifestate, zi de zi, față de locuitorii raionului Rezina, care au nevoie de grijă și atenție deosebită. Suntem convinși că, și pe viitor, veți continua să vă faceți munca cu demnitate, cu responsabilitate și dragoste pentru oameni, așa cum ați făcut-o mereu”.

         Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, conducerea raionului Rezina vă adresează cele mai calde, sincere felicitări și urări de bine, dorindu-vă realizări frumoase în domeniul asistenței sociale și nu doar. Să vă fie familiile sănătoase, iar inimile – pline de bunătate și liniște. La mulți tuturor!