Mesajul președintelui raionului prilejuit Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În Republica Moldova, astăzi, 27 aprilie, este marcată Ziua Drapelului și Stemei de Stat. O sărbătoare deosebită pentru întreaga țară, când sunt cinstite cu mândrie simbolurile oficiale ale suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.

Drapelul este un  simbol al neamului și continuității tradițiilor noastre, care îi unește pe toți cetățenii Republicii Moldova în jurul valorilor democrației și libertății. Sub acest steag am pășit cu toții împreună, cu gândul la izbândă și demnitate.

Această zi ne oferă o ocazie specială de a ne exprima omagiul nostru de recunoștință celor care au contribuit la afirmarea Republicii Moldova ca stat suveran și independent. Pentru fiecare dintre noi, Drapelul de Stat înseamnă istorie, neam, trecut, prezent și viitor!”.

Cu această ocazie, stimați concetățeni, Vă adresez sincere şi cordiale felicitări, urându-Vă sănătate, prosperitate şi bunăstare. Drapelul Republicii Moldova să îl purtăm mereu în suflet şi această Sărbătoare să ne facă pe toţi mai solidari cu valorile noastre comune: interesul național, libertatea, egalitatea, colaborarea reciproc avantajoasă şi pacea, valori indispensabile într-o societate responsabilă.

Îndemn toți cetățenii raionului Rezina să cinstim cu mândrie Drapelul și Stema de Stat a Republicii Moldova.

Cu alese considerațiuni,

Președintele raionului Rezina, Valeriu Ciorici