Noi îmbunătățiri la Programul de compensații la energia electrică pentru întreprinderile din Republica Moldova
Odată cu expirarea stării de urgență, Guvernul vine cu măsuri care să asigure continuitatea
Programului de compensații la energia electrică pentru agenții economici. Proiectul prevede, de asemenea, mai multe ajustări care fac programul mai accesibil și mai eficient.
Astfel, Guvernul va asigura în continuare compensarea a 50% din creșterea tarifului la energia
electrică. În același timp, sunt introduse trei îmbunătățiri esențiale, care prevăd:
Eliminarea criteriului de 3%. Dacă anterior, pentru a fi eligibil, era necesar ca în anul 2024,
cheltuielile pentru energia electrică să fi reprezentat cel puțin 3% din veniturile întreprinderii,
odată cu noile reglementări, acest criteriu este exclus. Termenul limită se prelungește de la 10 zile la 30 de zile de la data emiterii facturii.
Sprijin pentru 12 luni. Dacă anterior compensațiile era prevăzute doar pentru ianuarie, februarie și martie, noile îmbunătățiri prevăd cele 12 luni ale anului 2025.
Programul de compensare a creșterii prețului la energia electrică pentru întreprinderi are un
buget total de 300 de milioane de lei, fonduri care vor fi asigurate de către Uniunea Europeană.
Programul va contribui semnificativ la menținerea competitivității întreprinderilor din țara
noastră, astfel încât creșterea prețului la energia electrică să nu afecteze costurile de producție.
Astfel va fi susținut mediul de afaceri și menținută stabilitatea economică a țării.
Amintim că Programul de compensare a prețului la energia electrică pentru agenții economici a fost realizat prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale din 16 ianuarie 2025.
De compensații pot beneficia antreprenorii care desfășoară următoarele activități economice,
conform clasificării CAEM-2:
1. A. AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ ŞI PESCUIT 01.11 – 01.64, cu excepția 01.15
2. C. INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE 10.11 – 23.20, cu excepția 10.41; 10.42;
11.01-12.00; 18.20-19.20; 20.30-20.59
Cererea poate fi completată online, în aplicația EVO sau pe portalul MCabinet, unde, pentru cei
eligibili, este disponibil un nou modul – „Compensații”. Tot aici poate fi urmărit statutul
cererilor: de la transmitere, la aprobare și plată.
Informațiile de care aveți nevoie pentru completarea cererii:
– numărul facturii și numărul locului de consum (NLC)
– seria, numărul și data facturii (dacă nu aveți NLC și consumul a fost refacturat);
– cantitatea consumată de energie electrică.
Pentru a ușura și mai mult acest proces vă invităm să accesați ghidul video, care arată pas cu pas cum puteți depune cererea. Compensația va fi transferată direct în contul bancar al întreprinderii, pe baza datelor furnizate în cererea de aplicare.
Termenul limită de aplicare este de 30 de zile de la data emiterii facturii. Compensațiile vor fi acordate pe întreaga durată a anului 2025.
Pentru întrebări sau informații suplimentare despre programul de compensații, nu ezitați să
scrieți la compensatii@gov.md.