DÎTS anunță Concurs pentru ocuparea funcţiei de director al IP Școala Primară Lalova

În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea  funcţiei de director  și director adjunct  în instituțiile de învățământ general

Direcţia  Învăţământ, Tineret şi Sport  Rezina

A N U  N Ţ Ă

Concurs  pentru ocuparea funcţiei de

director al  IP Școala Primară Lalova

La funcţia de director al instituţiei de învăţământ general poate candida persoana care întruneşte următoarele condiții:

  1. deţine cetăţenia Republicii Moldova,
  2. are studii superioare universitare,
  3. are vechime  în activitate didactică de cel puţin 3 ani,
  4. la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu a împlinit  vârsta de 65 ani,
  5. cunoaște  limba  română,
  6. este apt(ă) din punct de vedere  medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcției,
  7. nu are antecedente penale,
  8. nu a fost concediat(ă) în ultimii  5 ani  pe baza art. 86, alin. 1) lit. l),m), și n) din Codul muncii,
  9. nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere.

Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de director al instituţiei de învăţământ prezintă comisiei de  concurs în termen de 30 zile din ziua publicării anunţului(11.11.2022) dosarul de concurs  care cuprinde următoarele acte obligatorii:

  • cererea de participare la concurs (anexa nr. 1);
  • copia actului de identitate;
  • copia/copiile  autentificate la notar a actelor/actelor de studii;
  • copiile actelor care atestă vechimea în activitatea  didactică a candidatului;
  • curriculum vitae, al cărui model este specificat în anexa nr. 2,
  • certificatul medical care  atestă  că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) şi neuropsihic (eliberat de medicul psihiatru și medicul narcolog), pentru exercitarea funcției;
  • cazierul  juridic sau declarația pe propria răspundere;
  • proiectul  planului de dezvoltare a instituției,  pentru 5 ani sau declarația pe proprie răspundere.

Informaţii suplimentare :

–  (0254)  25732; (0254)24369;

-invatamintrz@gmail.comgheral62@mail.ru;

-Direcția Învățământ,str. 27 august, 1, bir. 406