Festivalul „Vânătorul și Arta Culinară” – Tradiție vie la 150 de ani!

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, raionul Rezina a fost gazda unui eveniment de suflet dedicat tradițiilor, pasiunii pentru natură și comunității noastre unite! Am celebrat cu mândrie 150 de ani de istorie ai Societății Vânătorilor și Pescarilor, printr-un festival memorabil, organizat de Subdiviziunea Teritorială Rezina a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova! A fost o zi plină de pasiune, măiestrie culinară și respect față de moștenirea noastră, demonstrând că: „Mâncarea bună adună oamenii, nu doar îi satură.”

Președintele raionului Rezina, Teodor Cuculescu, a onorat evenimentul cu prezența sa, reafirmând sprijinul Consiliului raional pentru păstrarea tradițiilor locale.

Momentele centrale au inclus:

  • Botezul Tinerilor Vânători, un moment emoționant prin care noua generație a fost primită în rândul comunității.
  • Prezența Celui mai în Vârstă Vânător, o sursă de înțelepciune și emoție.

Nouă colective au impresionat publicul prin standuri cu trofee și prin preparate tradiționale de vânătoare, transformând evenimentul într-o celebrare autentică a tradițiilor. Spiritul competitiv a fost la cote înalte și la concursul de prezentare a câinilor de vânătoare!

La final, cei mai talentați și pricepuți participanți au fost premiați, în semn de apreciere pentru efort și respectul față de tradiții.

Atmosfera festivă a fost asigurată de talentați artiști locali:

  • Evelina Burunsus.
  • Ansamblul etno-folcloric „Nistruleții” de la Liceul Teoretic „Olimp” Rezina (conducător Valentina Țonici).
  • Ansamblul Țărăncuța și Ansamblul Băștinașii din Peciște.

Consiliul Raional Rezina adresează MULȚUMIRI și felicitări organizatorilor – Subdiviziunea Teritorială Rezina a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova – pentru dedicația și efortul depus!

Apreciem implicarea tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului: conducerea raionului, autoritățile locale, oamenii legii, partenerii, bucătarii, vânătorii, voluntarii și toți participanții.

Împreună, menținem vii tradițiile noastre!

📸👉Toate fotografiile de la eveniment pot fi accesate și descărcate aici: https://drive.google.com/drive/folders/1IJWDXoZpg1RIR8b5XnOv0Z4G77JOFTy_?usp=sharing