Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul aniversării a 74-a de la naștere

Înaltpreasfințite Mitropolit Vladimir,

Cu prilejul aniversării a 74-a de la nașterea Înaltpreasfinției Voastre, vă adresez, în numele Consiliului Raional Rezina și al întregii comunități din raion, sincere felicitări, alese gânduri de sănătate și profund respect.

Apreciem în mod deosebit activitatea rodnică pe care o desfășurați în slujba Bisericii și a credincioșilor, precum și dăruirea cu care promovați valorile credinței, moralității și tradițiilor străbune. Prin această misiune, reprezentați un reper de stabilitate spirituală și înțelepciune pentru societatea noastră.

Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate, liniște sufletească și putere de muncă, pentru a continua cu aceeași râvnă misiunea sfântă încredințată.

Întru mulți și binecuvântați ani!

Cu deosebit respect,
Teodor CUCULESCU
Președintele Raionului Rezina