Cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului, vă adresez cele mai sincere felicitări și exprim profunda mea apreciere pentru devotamentul cu care slujiți sănătatea și viața cetățenilor noștri.
Profesia pe care ați ales-o este una de o înaltă responsabilitate, care îmbină cunoștințe temeinice, competență profesională, empatie, răbdare și dăruire. În numele Consiliului raional Rezina și al meu personal, îmi exprim recunoștința pentru profesionalismul, rezistența și spiritul de sacrificiu de care dați dovadă în fiecare act medical, inclusiv în cele mai dificile situații.
Prin eforturile Dumneavoastră constante, contribuiți esențial la menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate a comunității noastre. Vă mulțumesc pentru devotamentul, curajul și perseverența manifestate în exercitarea misiunii profesionale, devenind astfel un adevărat pilon al societății și un exemplu de responsabilitate civică.
Cu acest prilej festiv, vă doresc multă sănătate, putere de muncă, realizări profesionale și împliniri personale, iar respectul și recunoștința comunității să vă însoțească mereu.
Cu deosebit respect,
Președintele raionului Rezina
Teodor Cuculescu

Citește și alte articole
Ședința extraordinară a Consiliului Raional Rezina
Convocarea ședinței extraordinare a Consiliului raional Rezina
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Juristului!
Festivalul „Meșterul din mine” – tradiție, cultură și identitate locală, la Țareuca
Importanța controlului profilactic în prevenirea și depistarea precoce a tuberculozei
Forumul Cadrelor Didactice 2026 – apreciere pentru dascălii din raionul Rezina