Direcția Învățământ, Tineret și Sport Rezina anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de director al Instituției Publice Gimnaziul Țareuca, începând cu data de 20.11.2025.
Condiții de participare
La concurs pot participa cetățenii Republicii Moldova care îndeplinesc următoarele criterii:
- dețin studii superioare de master (nivel 7 CNC) sau echivalente;
- au o experiență profesională de cel puțin 3 ani într-o funcție de conducere sau în activitatea didactică;
- nu au împlinit vârsta de 65 ani la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
- cunosc limba română;
- sunt apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;
- nu au antecedente penale;
- nu au fost concediați în ultimii 5 ani conform art. 86 alin. (1) lit. g)-r) și art. 301 alin. (1) lit. a), b) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003;
- nu au fost destituiți dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 158/2008;
- nu au interdicție de a ocupa funcții de conducere;
- demonstrează o reputație ireproșabilă.
Actele obligatorii din dosarul de concurs
- Cererea de participare la concurs (model – anexa nr. 1 a Regulamentului aprobat prin Ordinul ME nr. 163/2015), cu lista documentelor anexate;
- Copia actului de identitate;
- Copia/copiile autentificate la notar ale actelor de studii;
- Copiile actelor care atestă vechimea în activitatea didactică;
- Curriculum vitae (model – anexa nr. 2);
- Certificatul medical eliberat de medicul de familie, care atestă aptitudinea pentru exercitarea funcției;
- Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
- Declarația pe propria răspundere privind prezentarea, la data interviului, a proiectului planului de dezvoltare al instituției pentru 5 ani;
- Declarația pe propria răspundere privind lipsa interdicției de a ocupa funcții de conducere și reputația ireproșabilă;
- Alte documente relevante (opțional):
- acte privind gradul didactic/managerial;
- titlul științific/științifico-didactic;
- recomandări;
- acte care atestă formarea continuă;
- performanțe profesionale și manageriale;
- publicații;
- statut de expert/evaluator național/internațional etc.
Notă: Dosarele nu pot fi completate cu acte după expirarea termenului de 30 de zile de la publicarea anunțului.
Termen și loc de depunere
Dosarele se depun personal sau prin reprezentant la:
Direcția Învățământ, Tineret și Sport Rezina
Termen-limită: 19.12.2025, ora 17:00.
Date de contact
Telefon: (0254) 24369
Telefon mobil: 0674 08 981
E-mail: invatamintrz@gmail.com
𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 ș𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚ț𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐭 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜ă: