Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, raionul Rezina a fost gazda unui eveniment de suflet dedicat tradițiilor, pasiunii pentru natură și comunității noastre unite! Am celebrat cu mândrie 150 de ani de istorie ai Societății Vânătorilor și Pescarilor, printr-un festival memorabil, organizat de Subdiviziunea Teritorială Rezina a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova! A fost o zi plină de pasiune, măiestrie culinară și respect față de moștenirea noastră, demonstrând că: „Mâncarea bună adună oamenii, nu doar îi satură.”
Președintele raionului Rezina, Teodor Cuculescu, a onorat evenimentul cu prezența sa, reafirmând sprijinul Consiliului raional pentru păstrarea tradițiilor locale.
Momentele centrale au inclus:
- Botezul Tinerilor Vânători, un moment emoționant prin care noua generație a fost primită în rândul comunității.
- Prezența Celui mai în Vârstă Vânător, o sursă de înțelepciune și emoție.
Nouă colective au impresionat publicul prin standuri cu trofee și prin preparate tradiționale de vânătoare, transformând evenimentul într-o celebrare autentică a tradițiilor. Spiritul competitiv a fost la cote înalte și la concursul de prezentare a câinilor de vânătoare!
La final, cei mai talentați și pricepuți participanți au fost premiați, în semn de apreciere pentru efort și respectul față de tradiții.
Atmosfera festivă a fost asigurată de talentați artiști locali:
- Evelina Burunsus.
- Ansamblul etno-folcloric „Nistruleții” de la Liceul Teoretic „Olimp” Rezina (conducător Valentina Țonici).
- Ansamblul Țărăncuța și Ansamblul Băștinașii din Peciște.
Consiliul Raional Rezina adresează MULȚUMIRI și felicitări organizatorilor – Subdiviziunea Teritorială Rezina a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova – pentru dedicația și efortul depus!
Apreciem implicarea tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului: conducerea raionului, autoritățile locale, oamenii legii, partenerii, bucătarii, vânătorii, voluntarii și toți participanții.
Împreună, menținem vii tradițiile noastre!
📸👉Toate fotografiile de la eveniment pot fi accesate și descărcate aici: https://drive.google.com/drive/folders/1IJWDXoZpg1RIR8b5XnOv0Z4G77JOFTy_?usp=sharing






