Duminică, 22 iunie, 2025, într-o atmosferă încărcată de tradiție și semnificație culturală, conducerea raionului Rezina a fost prezentă la cea de-a IV-a ediție a Festivalului raional „Din Zestrea Neamului”. Evenimentul ce a transformat satul Ignăței într-un centru al folclorului și portului popular, marcând într-un mod deosebit Ziua Națională a Portului Popular.
Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Consiliului Raional Rezina, al Secției Cultură și al Primăriei satului Ignăței, reunind comunități locale într-un efort comun de promovare și valorificare a tradițiilor autentice și a patrimoniului cultural moldovenesc.
Festivalul a debutat cu o impresionantă paradă a colectivelor artistice, îmbrăcate în straie populare, care au defilat prin centrul satului Ignăței, fiecare reprezentând cu mândrie localitatea de proveniență. Acest moment a oferit un tablou viu și colorat al diversității și bogăției costumului tradițional moldovenesc, întruchipând o legătură vie între trecut și prezent.
Evenimentul a fost onorat de prezența autorităților raionale și locale: președintele raionului Rezina, dl. Teodor Cuculescu, vicepreședintele Valentin Rotari, șefa Secției Cultură, dna Iulia Popa, și primarul localității Ignăței, dl. Iurie Talpă. Oficialii au adresat mesaje de felicitare și apreciere pentru implicarea celor care contribuie la promovarea folclorului și la conservarea identității culturale. Ei au subliniat importanța unei societăți conectate la rădăcinile sale, încurajând astfel continuitatea acestor tradiții.
Sub moderarea energică a dnei Aculina Popa, publicul a întâmpinat cu aplauze și entuziasm cele 12 formații folclorice:
- „Ciocârlia” și „Mesagerii culturii” din Ignăței, conduse de Mihail Talpa și Corina Chitoacă;
- „Mărgăritare” din Răspopeni, condusă de Diana Snițari;
- „Opincuța” de la Palatul raional de Cultură Rezina, coordonată de Eugenia Cernega;
- „Busuiocul” din Țareuca, cu Ana Burduja;
- „Comoara satului” din Mateuți, coordonată de Tatiana Cazac;
- Formația folclorică din Meșeni, condusă de Aliona Sîrbu;
- „Țărăncuța” și „Băștinașii” din Peciște, sub îndrumarea lui Ghenadie Lefter;
- „Răzeșeanca” din Pripiceni-Răzeși, coordonată de Larisa Golban;
- „Trandafirii” din Trifești, condusă de Victor Borș;
- „Floare de nu-mă-uita” din Gordinești, sub conducerea Auricăi Boldișor;
- „Pădureanca” din Țahnăuți, condusă de Serghei Grosu.
Fiecare formație a adus în scenă un colț din sufletul comunității sale, interpretând cu pasiune cântece și dansuri populare, evocând valorile autentice ale satului moldovenesc.
Festivalul a inclus și o impresionantă expoziție de lucrări ale meșterilor populari, care a atras vizitatori de toate vârstele. Lucrările autentice, realizate cu măiestrie și migală, au fost prezentate de meșterii: Mihai Cotelea, Ghlicheria Leonte, Feodosia Popovici, Anastasia Frunză, Ioana Lăzărescu, Elena Taban și Varvara Rusu. Aceste exponate au fost evaluate de o comisie specială, care a apreciat dedicarea și originalitatea creațiilor prezentate.
Un moment deosebit în cadrul evenimentului l-a constituit Expoziția-concurs „Casa Mare”, unde participanții au prezentat cu migală și pasiune colțuri tradiționale autentice, evocând frumusețea și farmecul trecutului. Juriul a apreciat creativitatea, autenticitatea și efortul depus în amenajarea fiecărui spațiu. Iată rezultatele concursului:
Premiul Mare:
- Formația din Meșeni – coordonator: Aliona Sârbu
Premii I:
- Formația „Trandafirii” din Trifești – coordonator: Victor Borș
- Formațiile „Țărăncuța” și „Băștinașii” din Peciște – coordonator: Ghenadie Lefter
Premii II:
- Formația „Răzășeanca” din Pripiceni-Răzeși – coordonator: Victor Borș
- Formația „Floare de nu-mă-uita” din Gordinești – coordonator: Aurica Boldișor
Premii III:
- Liceul Teoretic „Ioan Sârbu” Ignăței – participant: Victoria Leonte
- Grădinița „Paradisul copilăriei” – participant: Natalia Balan
- Formația „Pădureanca” din Țahnăuți – coordonator: Serghei Grosu
Premiu Special:
Atelierul Muzeu al Covorului Moldovenesc din satul Ignăței – coordonator: Violeta Pistrui, pentru contribuția remarcabilă la păstrarea și promovarea valorilor tradiționale prin fondarea Casei Mari din cadrul atelierului.
Fiecare amenajare a spus o poveste: despre tradiție, familie și comunitate. Festivalul raional „Din Zestrea Neamului” de la Ignăței s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu eveniment cultural, a fost o manifestare de respect față de moștenirea spirituală și identitară a poporului moldovenesc. Prin intermediul portului popular, cântecelor, meșteșugurilor și obiceiurilor, participanții au reamintit tuturor cât de prețioasă este zestrea transmisă din generație în generație.























