Stimați locuitori ai raionului Rezina
Astăzi 29 iulie sărbătorim Ziua Constituției, o zi în care ne amintim de drepturile noastre, valorile și principiile care ne ghidează statul și societatea în care trăim, cât și responsabilitățile pe care le avem față de acestea.
Constituția RM este legea fundamentală a țării care defineşte atributele statului, principiile de funcţionare şi obiectivele lui principale. În Legea supremă sunt consacrate cele mai importante principii ale vieții economice, politice, sociale și juridice, precum și valorile pe care se sprijină țara noastră: separația puterilor în stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, independența justiției, pluralismul politic etc.
Cu prilejul marcării acestui eveniment important în istoria Republicii Moldova, în numele Consiliului raional Rezina și al meu personal adresez tuturor cetățenilor felicitări și urări de pace și prosperitate, sănătate și bunăstare. Vă îndemn să contribuim toți împreună la edificarea unei societăţi guvernate de dreptate şi adevăr, ca să ne bucurăm de viață într-un stat democratic, independent, suveran, cu drepturi constituționale respectate peste tot.
Cu gratitudine și respect,
Președintele raionului Rezina Teodor Cuculescu
Citește și alte articole
Festivalul Național al Cântecului Haiducesc „Trec anii haiducului”, ediția a VI-a, desfășurat cu succes la Rezina.
Festivalul Tinerilor din Raionul Rezina – vă așteptăm!
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul aniversării a 74-a de la naștere
Campionatul Raional de Fotbal Rezina, Ediția 2026 – semifinalele și-au desemnat finalistele!
ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONSULTĂRILOR PUBLICE
Vizită de lucru în localitățile raionului Rezina