Dragi agricultori din raionul Rezina

Sfârșitul lunii noiembrie ne oferă din nou fericita ocazie de a Vă felicita cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria prelucrătoare. An de an dați dovadă de curaj, multă putere și responsabilitate în munca pe care o faceți zi de zi, contribuind esențial la dezvoltarea unei verigi importante a economiei țării. Reușiți să asigurați cu locuri de muncă o bună parte a populației din mediul rural, oferindu-le...

Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei va avea 17 unități noi de asistenți personali

Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, Rezina, va avea 17 unități noi de asistenți personali. Asta potrivit deciziei 5/5 din 16 noiembrie 2021 a Consiliului Raional Rezina „Cu privire la modificarea statelor de personal ale Direcției Asistență Socială și Protecția Familie”. Asistenții personali vor fi salarizați pe o perioadă de 4 luni, conform repartizării sumei mijloacelor financiare preconizate prin Ordinul Ministerului Muncii și...

Deciziile 5/1 - 5/19 adoptate la Ședința Consiliului raional din data de 16 noiembrie 2021

5/1. „Cu  privire la corelarea bugetului raional cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2021”. Găsiți documentul aici. 5/2. „Cu  privire la rectificarea bugetului raional pentru anul 2021”. Găsiți documentul aici. 5/3. ”Cu privire la transmiterea unor bunuri din gestiunea Direcției Finanțe”. Găsiți documentul aici. 5/4. ,,Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din fondul de...



Apelul inspectorilor de mediu, în contextul campaniei de salubrizare de toamnă

Inspecţia pentru Protecţia Mediului (IPM) face apel către locuitori, autorităţile publice, asociaţiile obşteşti de mediu şi sănătate pentru a preveni poluarea aerului atmosferic în rezultatul arderii deşeurilor, resturilor vegetale şi frunzelor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului.
Campania de salubrizare de toamnă este o acţiune de reducere a poluării mediului înconjurător cu deşeuri, dar şi de minimizare a poluării aerului în urma arderii acestora.
 
Substanţele nocive care se elimină de la arderea deşeurilor, resturilor vegetale şi a frunzelor se acumulează în stratul inferior al atmosferei – zona de activitate umană intensă şi în consecinţă sunt afectați: copiii, bătrânii, bolnavii de boli respiratorii, precum şi biodiversitatea.
În zilele cu aer umed şi ceaţă, microparticulele de fum interacţionează cu vaporii de apă, formând smogul oxidant, care afectează îndeosebi organele respiratorii. Pe traseele naţionale, unde adeseori se arde iarba uscată şi frunzele, se creează din cauza fumului, pericole de accidente. Problema dată persistă şi în întovărăşirile pomicole, unde din lipsă de mijloace de evacuare, cetăţenii ard resturile vegetale, inclusiv şi deşeurile generate de ei.
O consecinţă gravă a arderii incomplete a resturilor vegetale împreună cu alte deşeuri constă în faptul, că celuloza formează combinaţii policiclice, benzapirena, care are cea mai periculoasă acţiune, fiind un cancerigen puternic.
 
Pentru evitarea poluării mediului se recomandă ca populaţia să colecteze deşeurile separat, iar resturile vegetale şi frunzele pot fi depozitate şi acoperite cu sol, astfel, frunzele vor fi supuse unui proces de fermentare şi se vor transforma în compost, care va putea fi utilizat ca îngrăşământ natural pentru terenurile agricole.
 
Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, potrivit dispoziției nr.17-d din 17.09.2021, „Cu privire la organizarea și desfășurarea Campaniei de toamnă de salubrizare și amenajare a localităților”, sistematic întreprinde acțiuni împotriva arderii deşeurilor şi frunzelor uscate, care dăunează mediului şi sănătăţii oamenilor, aşa cum fumul produs în urma arderii conţine multe substanţe toxice care pot provoca maladii grave, arderea fiind o încălcare a legislaţiei ecologice şi se sancţionează conform Codului contravenţional al R. Moldova, în temeiul art. 154 alin.(1), care prevede amendă în mărime de la 600 lei până la 1200 lei pentru persoane fizice şi amendă de la 6000 lei până la 9000 lei pentru persoane juridice şi în temeiul art.115 alin.(3), care prevede amendă în mărime de la 3000 lei până la 4500 lei pentru persoane fizice şi amendă de la 12000 lei până la 15000 lei pentru persoane juridice.
Astfel, colectarea separată a deşeurilor şi utilizarea frunzelor pentru formarea compostului, care este cel mai bun îngrăşământ organic, devine o soluţie cu mult mai raţională şi mai avantajoasă mediului înconjurător.
 
În cazul când, sunteți martorii unor astfel de contravenții de mediu, apelați la serviciul 112, pentru documentarea cazurilor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, în conformitate cu legislația în vigoare
 
Lilian MUNTEANU, Şef IPM Chişinău

Acasă

În sus