RECOMANDĂRI cu privire la măsurile de profilaxie a cazurilor de înec pe perioada sezonului estival 2021

În temeiul Legii nr. 436/2006, privind administraţia publică locală, conform prevederilor Legii „Cu privire la protecţia civilă" nr. 271/1994,  Hotărârii Guvernului nr. 929/2020 „Cu privire la măsurile de pregătire a protecţiei civile a Republicii Moldova pentru anul 2021", în scopul organizării măsurilor de profilaxie a cazurilor de înec în bazinele acvatice pe perioada sezonului estival:  1.     Preşedinţii...

Sesiunea examenelor 2021 a început!

Sesiunea de examene din acest an a debutat cu prima probă pentru absolvenții de gimnaziu, alolingvi. Examenul la proba Limba și literatura română a fost susținut în 228 de instituții de învățământ din țară. Conform orarului actualei sesiuni, următoarea probă va avea loc luni, 7 iunie, la Matematică. Iar joi, 10 iunie, se va desfășura proba la limba de instruire. Ultimul examen, la Istoria românilor și universală, va fi organizat pe 14 iunie....

S-au scumpit plăcuțele de înmatriculare

S-au scumpit plăcuțele de înmatriculare pentru autoturisme. Astfel, în loc de 480 de lei pentru o plăcuță simplă, vom plăti 550 de lei. Dacă vă doriți o anumită combinație de litere și cifre,va trebui să plătiți 6050 lei. Trei litere identice și trei cifre identice costă 8250 de lei. Pentru trei litere identice și o cifră va trebui să plătiți 11 000 lei. Un cuvânt și orice combinație de 3 cifre costă 26.400 de lei. Dacă veți opta și pentru o...



Sincere felicitări, aprecieri și urări de bine pentru toți plugarii raionului Rezina!

        Atunci când roada este strânsă în hambare, pământurile sunt arate și semințele încorporate în sol pentru anul următor, cei ce și-au legat destinul de pământ găsesc o clipă de răgaz pentru a sărbători ziua lor.

        Mult stimați agricultori din raionul Rezina! Cu prilejul sărbătorii profesionale - Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare, vin cu adâncă plecăciune în fața Dumneavoastră, cel mai numeros detașament al societății, pentru munca cu dăruire de sine, depusă pe altarul viitorului îmbelșugat al țării. Creșterea pâinii e o adevărată artă, care nu este pe potriva oricui, deoarece solicită efort, dăruire, dar și o simțire aparte când vine vorba de doleanțele și durerile gliei. Anii de la urmă nu sunt prea prietenoși cu pământul și agricultorul, dar insistența și dragostea pentru munca pe care o faceți vă ajută să ieșiți biruitori. Așa să vă mențineți și în continuare, căci munca la pământ n-a fost ușoară niciodată.

        Cu prilejul sărbătorii, când chiar și glia își descoperă fruntea în fața Dumneavoastră, Vă doresc multă, multă sănătate, ploi curate și la timp, roade mănoase pe potriva eforturilor și măiestriei profesionale, fericire, belșug în casă, pace în suflet și în familie, bucurii din partea celor dragi, voie bună, ani mulți și toți cu hambarele pline.

Cu profund respect, președintele raionului Rezina, Valeriu CIORICI

 

Acasă

În sus