Prevenim abuzarea copiilor în mediul online

            Unele relații pe care le construiesc copiii pe Internet pot fi periculoase. Chiar dacă i se pare că vorbește cu un adolescent de vârsta sa, nu e sigur cine-i în spatele monitorului și care sunt adevăratele intenții ale acelei persoane.             Păstrați relația caldă cu copilul, adolescentul.             Ajutați-l să gândea...

Stimaţi angajați în ramura construcţiilor din raionul Rezina!

     Tradiţional, în fiecare an, în a doua duminică a lunii august, în Republica Moldova este sărbătorită ziua profesională a constructorilor.      Cu ocazia frumoasei sărbători, vă adresez cele mai sincere felicitări şi urări de bine, îmi exprim recunoştinţa pentru substanţiala Dumneavoastră contribuţie la construirea şi prosperarea raionului și a ţării. Prin munca asiduă, depusă zilnic pe acest tărâm,...

Subiectul principal - libera circulație a medicilor, pacienților și elevilor din regiunea transnistreană în instituțiile din Rezina

        Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a efectuat, ieri, o vizită în Rezina, unde a discutat cu administrația publică locală, cu medicii locuitori din regiunea transnistreană, care au ales să fie cazați temporar în Rezina din cauza restricțiilor de circulație impuse de Tiraspol, dar și cu pedagogii de la Liceul Teoretic „Olimp”.         Reprezentanții spitalului raional Rezina au vorbit des...



Incubatorul de Afaceri din Rezina lansează campania de selectare a noilor rezidenți

        Oferim:
        - 4  spații – oficii/spațiu de producere disponibile pentru dezvoltarea afacerii dumneavoastră (55,96 m², 20,75 m², 16,2 m² și 13,14 m²);
        - infrastructură dezvoltată, utilități, pază, internet, acces liber 24/24 ore, 7/7 zile;
        - servicii de consultanță și instruiri în domeniul antreprenoriatului;
        - împrumut de până la 60 000 de lei din fondul revolving FĂRĂ GAJ și FĂRĂ DOBÂNDĂ;
        - posibilitatea de a participa gratuit la seminare, workshopuri, proiecte, expoziții etc;
        - promovare la nivel local și național;
        - alte oportunități de dezvoltare personală și a companiei dumneavoastră…
        Prețul pentru arendă începe de la 16 lei 50 bani/m².

        Telefoane de contact: 
        - administratorul IAR (Mihai Fricațel) – (0254) 2-43-34, 069220689; 
        - jurisconsult IAR (Timofei Donțu) – (0254) 2-43-68, 060207122.

Acasă

În sus