Rezultate îmbucurătoare în ajun de an nou

   Încet, de parcă așteptau să fie numărate, se perindau una câte una ultimele zile ale toamnei. Pe străzile rămase pustii hoinărea, în legea sa, vântul. Stropii reci de ploaie parcă aminteau că mâine-poimâine în văzduh se vor roti grațios primii fulgi. O nostalgie bacoviană punea stăpânire pe întreaga ființă omenească...    Deși trist, acel sfârșit de toamnă își avea farmecul lui, care,...

Veteranii razboiului din Afganistan au totalizat activitatea din 2019

         Deși, potrivit statutului, adunarea de dare de seamă și alegeri în Uniunea raională a Veteranilor războiului din Afganistan (UVRA) se desfășoară o dată la cinci ani, președintele Gheorghe Marchitan a făcut déjà o tradiție din a-i convoca pe membrii organizației anual, în luna decembrie, pentru a discuta și a reliefa problemele, dar și potențialele soluții pentru cele mai dificile aspecte. Astfel, pe 5 decembrie curent,...

Tinerii, interesați de voluntariat

    Recent, pe 07 decembrie curent, Consiliul raional al Tinerilor din Rezina, în parteneriat cu primăria Ignăței, au organizat și desfășurat, în incinta Căminului de cultură Ignăței, o Cafenea publică. Evenimentul s-a produs cu prezența voluntarilor de la Consiliul raional al Tinerilor din Rezina și elevi ai Liceului teoretic "Ioan Sârbu" din Ignăței, dar și elevi din satul vecin Meșeni.     Scopul Cafenelei publice a fost de a...



Campanie de prevenire a incendiilor

    În fiecare an, în perioada rece, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI dă start "Campaniei de prevenire a incendiilor în sectorul locativ". Activitatea salvatorilor și pompierilor din cadrul Secției Situații Excepționale Rezina constă, în mare parte, în procesul de prevenire a incendiilor, în care angajații instituției vin cu recomandări în casele oamenilor. Specialiștii vizitează familii cu copii, persoane cu dezabilități, dar și oameni în etate, care sunt vulnerabili în fața riscului de producere a incendiilor, dar și a intoxicării cu monoxid de carbon.

    Pompierii le recomandă gospodarilor să exploateze sursele de încălzire fără încălcări și să nu supraîncălzească sobele. Mai mult, oamenii sunt avertizați și despre riscul intoxicației cu monoxid de carbon în urma utilizării surselor defecte. Salvatorii îi îndeamnă pe localnici să aerisească bine încăperile și să verifice canalele de ventilare.

    În vizorul angajaților SSE Rezina sunt și familiile cu mai mulți copii. Pompierii le recomandă maturilor să nu lase micuții de unii singuri în casă cu focul aprins în sobă. Specialiștii îndeamnă oamenii să apeleze la serviciile de urgență în cazul unei situații de risc prin accesarea numărului unic de apel "112".

    "Campania de prevenire a incendiilor în sectorul locativ" va fi desfășurată pe tot parcursul perioadei reci pe întreg teritoriul raionului. Scopul este de a minimaliza riscul arderilor, dar și al deceselor survenite din cauza exploatării surselor de încălzire defecte.

    Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2019 în R. Moldova au avut loc peste 1400 de incendii, în care și-au pierdut viața 87 de persoane.

    Fiți vigilenți, paza bună trece primejdia rea.

Alexandru VIZITIU, ofițer superior al Serviciului Prevenție al SSE Rezina, căpitan al serviciului intern

 

Acasă

În sus