Seminar raional pentru bibliotecari

         Bibliotecarii din raion au fost convocați pentru a participa la lucrările unui seminar cu tematica „Evaluarea rapoartelor anuale ale bibliotecilor publice teritoriale: implementarea prevederilor reglementare. Organizarea activităților în parteneriat”. După cum reiese și din tematică, dânșii, împreună cu Angela Ursache, specialist principal în domeniile Biblioteci, Patrimoniu și Muzee în Secția Cultură a...

Apicultorii din raionul Rezina au creat o asociație de producție

        Astăzi, apicultorii din raionul Rezina s-au întrunit în Sala de ședințe a Consiliului raional pentru a decide asupra fondării unei asociații de producție în domeniul dumnealor de activitate. Președinte al ședinței a fost ales Vitalie Cuzuioc, care le-a vorbit celor prezenți despre avantajele aparteneței producătorilor apicoli la o asociație de producție și pașii, pe care urmează să-i întreprindă pentru a înregistra...

Pregătiri pentru comemorarea ostașilor căzuți în războiul din Afganistan

        Azi dimineață, președintele raionului, Valeriu Ciorici, a convocat într-o ședință funcționari ai structurilor implicate în procesul de pregătire a acțiunilor consacrate zilei de 15 februarie, ziua retragerii trupelor sovietice din Afganistan.         S-a discutat în detalii despre scenariul desfășurării acțiunii de comemorare, care va demara în dimineața zilei de 14 februarie curent, la ora...



Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Rezina, nr. 26, și-a început activitatea

         Pe 30 august curent, prin hotărârea nr. 2623, Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale (CECER) Rezina, nr. 26 https://a.cec.md/ro/cecer-rezina-5967.html.

         Ulterior, pe 31 august 2019, membrii CECER Rezina au adoptat Hotărârea ”Cu privire la stabilirea locului şi timpului recepționării cererilor de eliberare a listelor de subscripție candidaților independenți, a cererilor de înregistrare a grupurilor de inițiativă și a documentelor necesare pentru înregistrarea concurenților la alegerile locale”.

         Astfel, în  temeiul art. 49, alin. (1) și (2), art. 138 din Codul electoral nr. 1381/1997 și conform prevederilor Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2584/2019, al Regulamentului cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1729/2018, Consiliul electoral de circumscripție a hotărât că recepționarea cererilor privind eliberarea listelor de subscripție candidaților independenți pentru funcția de primar și/sau consilier al consiliului local, a cererilor privind înregistrarea grupurilor de inițiativă, a documentelor depuse în vederea înregistrării în calitate concurent electoral se va efectua de la data de 03 septembrie 2019 și până la data de 19 septembrie 2019, pe adresa: orașul Rezina, str. 27 August, 1, etajul II, biroul nr. 50, după cum urmează:

          a) începând cu ziua de 03 septembrie 2019 până la 18 septembrie 2019:

          - luni-vineri - între orele 09.00-16.00, cu pauză de masă de la 12.00 până la 13.00;

          - sâmbătă-duminică - între orele 09.00-14.00;

          b) în ziua de 19 septembrie 2019 - între orele 09.00-17.00.

Acasă

În sus