Ziua Internaţională a Copilului în mediul online. Cum a fost marcată sărbătoarea la Rezina

        Dacă în anii precedenţi Ziua Internaţională a Copilului era marcată la Rezina cu mult fast, de această dată, din cauza pandemiei, de 1 iunie au fost organizate doar câteva evenimente, doar pe online. În unele familii, distracţiile au durat toată ziua, iar buna lor dispoziţie parcă a alungat norii gri de pe cer.    Nici în perioadă de pandemie, autorităţile nu uită de copii...

Deciziile cu privire la relaxarea restricțiilor ar putea fi reexaminate

        Autoritățile ar putea reexamina deciziile luate cu privire la relaxarea restricțiilor. Aceasta în condițiile în care populația nu respectă îndeajuns noile reguli. Constatarea a fost făcută de șeful ANSP, Nicolae Furtună, la emisiunea „Punctul pe Azi”, la TVR Moldova.          „Noi săptămâna aceasta o să discutăm și am putea reveni la impunerea restricțiilor. O...

Reguli de siguranță pentru elevi în vacanță

            Părinții sunt îndemnați să acorde o atenție deosebită copiilor pe durata vacanței de vară și să le idetifice ocupații utile.             Elevii sunt îndemnați să respecte regulile de circulație, să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate, unde nu circulă mașini: parcuri, terenuri de sport, curți,...



Șapte decenii de tristețe și durere

        La 6 iulie curent s-au împliniti 70 de ani de la al doilea val de deportări staliniste din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. Potrivit estimărilor, peste 35 de mii de oameni au fost ridicați și trimiși în exil în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Deportații au fost strămutați în regiunile Tiumen, Amur, Irkutsk, Kurgan, Cita, Celeabinsk, Kemerovo, Karaganda, ţinuturile Altai şi Habarovsk, RASS Bureato-Mongolă, RSS Kazahă etc. Soarta deportaţilor în Siberia a fost diferită. Unii s-au aciuat în barăci părăsite, alţii au fost nevoiţi să şi le construiască. Munca în colhozurile şi sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere etc era istovitoare. Din cauza condiţiilor inumane de trai şi muncă, mulţi dintre cei deportaţi şi-au dat obştescul sfârşit pe întinsurile îngheţate ale Siberiei.

        Cu prilejul aniversării a 70-ea de la al doilea val al deportărilor, la Rezina a fost organizat și desfășurat un miting de comemorare a victimelor acelor evenimente de tristă amintire. Activitatea s-a produs în incinta Sălii de conferințe din Palatul raional de Cultură „Nicolae Lupov” și a întrunit victime ale represiunilor staliniste, tineri, elevi, primari ai localităților…

        Cu un cuvânt de comemorare a celor, care, în virtutea circumstanțelor nefaste ale vremii, au avut de suferit, îndurând frigurile „Siberiilor de gheață”, a venit președintele raionului, Vasile Gobjilă.

        Memoria celor, care nu și-au mai revăzut baștina, rămânând să zacă în pământuri străine, a fost cinstită de către cei prezenți printr-un minut de reculegere.

        Evenimentul a continuat prin evocarea în vers a tristelor evenimente de acum 70 de ani – este vorba despre o poezie a Elenei Rusanovschi, deportată în noaptea de 6 iulie 1949 - unica scrisă de dumneaei și în care redă suferințele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni supuși represiunilor. Poezia a fost declamată cu multă trăire de către Emanuela Rotaru.

        Cea mai emoționantă filă a evenimentului au constituit-o amintirile foștilor deportați – pline de durere și de suferință, care le-au marcat nu doar cei mai tineri și frumoși ani din viață, ci întreaga existență pământească. Este vorba de Iacov Cazac, președintele Asociației Obștești a Foștilor Deportați și Deținuți Politici din raionul Rezina, Victoria Glavațcaia și Alexei Marco.

        Pe moment, în raionul Rezina mai sunt în viață 60 de persoane-victime ale deportărilor staliniste, la evenimentul sus-amintit fiind prezente 35. Tuturor, din partea Consiliului raional, care a alocat în acest scop 14 mii de lei, le-au fost repartizate colete cu produse alimentare cu valoarea de circa 160 de lei fiecare. Celor care, în virtutea anilor și problemelor de sănătate, n-au fost în capacitate să fie prezenți la eveniment, coletele le-au fost repartizate la domiciliu, cu participarea reprezentanților adminsitrației raionale și a lucrătorilor sociali.

Aculina POPA

 

Acasă

În sus