Rezultate îmbucurătoare în ajun de an nou

   Încet, de parcă așteptau să fie numărate, se perindau una câte una ultimele zile ale toamnei. Pe străzile rămase pustii hoinărea, în legea sa, vântul. Stropii reci de ploaie parcă aminteau că mâine-poimâine în văzduh se vor roti grațios primii fulgi. O nostalgie bacoviană punea stăpânire pe întreaga ființă omenească...    Deși trist, acel sfârșit de toamnă își avea farmecul lui, care,...

Veteranii razboiului din Afganistan au totalizat activitatea din 2019

         Deși, potrivit statutului, adunarea de dare de seamă și alegeri în Uniunea raională a Veteranilor războiului din Afganistan (UVRA) se desfășoară o dată la cinci ani, președintele Gheorghe Marchitan a făcut déjà o tradiție din a-i convoca pe membrii organizației anual, în luna decembrie, pentru a discuta și a reliefa problemele, dar și potențialele soluții pentru cele mai dificile aspecte. Astfel, pe 5 decembrie curent,...

Tinerii, interesați de voluntariat

    Recent, pe 07 decembrie curent, Consiliul raional al Tinerilor din Rezina, în parteneriat cu primăria Ignăței, au organizat și desfășurat, în incinta Căminului de cultură Ignăței, o Cafenea publică. Evenimentul s-a produs cu prezența voluntarilor de la Consiliul raional al Tinerilor din Rezina și elevi ai Liceului teoretic "Ioan Sârbu" din Ignăței, dar și elevi din satul vecin Meșeni.     Scopul Cafenelei publice a fost de a...



Salvatorii și pompierii din Rezina și-au sărbătorit Ziua profesională

         Recent, salvatorii și pompierii din Republica Moldova și-au celebrat sărbătoarea profesională - „Ziua Salvatorului”. În acest context, pe 10 aprilie curent, în incinta Secției Situații Excepționale Rezina, a avut loc evenimentul dedicat marcării acestei zile.

         Ceremonia a avut loc cu participarea președintelui raionului Rezina, Vasile Gobjilă, primarului de Rezina, Simion Tatarov, șefului Direcției Situației Excepționale Orhei, colonel al serviciului intern, Dumitru Albu.

         În mesajul de felicitare, Dumitru Albu a menționat că evenimentul respectiv îi mobilizează să demonstreze oamenilor că sunt mândri de profesia îmbrățișată și sunt mereu la datorie, pregătiți să intervină atunci când este nevoie. Se bucură că face parte din sistemul care stă la baza asigurării cetățenilor, prin cea mai demnă misiune - misiunea de a salva vieți omenești. Împreună cu colegii au reușit să facă față celor mai dificile situații de criză, iar atunci când le-a fost greu, spiritul de echipă, devotamentul și curajul i-au unit. Cu prilejul sărbătorii profesionale le-a adresat cele mai sincere și mai calde felicitări, însoțite de sănătate, realizări. Le-a mulțumit familiilor pompierilor și salvatorilor pentru înțelegerea și susținerea de care dau dovadă atunci când sunt în misiune. Apoi, în memoria colegilor căzuți la datorie, a anunțat un minut de reculegere.

         Președintele raionului Rezina, Vasile Gobjilă, a adresat sincere urări de felicitare cu ocazia zilei profesionale, mulțumindu-le pentru eforturile depuse în prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor de risc, pentru devotamentul și sacrificiul demonstrat zi de zi. Le-a dorit să demonstreze și în continuare curaj, vitejie, să poarte în inimi triumful demnității, iar în gânduri -  simțul responsabilității, deoarece au ca misiune salvarea vieții omenești, precum și asigurarea protecției și liniștii cetățenilor.

         Primarul de Rezina, Simion Tatarov, i-a felicitat în numele tuturor locuitorilor orașului, mulțumindu-le pentru că intervin prompt la orice solicitare, punând prioritar viața și sănătatea oamenilor.

         Apoi, au fost decernate mențiuni, medalii și diplome celor mai merituoși salvatori și pompieri, în semn de recunoștință și aleasă prețuire pentru munca de zi cu zi, onorarea cu cinste a misiunii de apărare a vieților omenești și bunurilor materiale de efectele distrugătoare ale incendiilor, catastrofelor, diferitor calamități naturale și cu prilejul sărbătorii profesionale - Ziua Salvatorului.

         Potrivit șefului Secției Situații Excepționale Rezina, Ghenadie Moiseenco, în instituţie activeză 32 de angajaţi, dintre care 6 ofițeri și 26 – în efectivul de grupă, care intervin în situaţii excepţionale şi gestionează riscurile. Oficial, pe parcursul anului 2018, în raionul Rezina s-au înregistrat 24 de incendii, salvatorii și pompierii au intervenit în 22 de cazuri, salvând vieți omenești și bunuri.

Iuliana POPA-CRUDU

Acasă

În sus