Botezul Domnului, sărbătorit la Rezina

    Creştinii ortodocşi, care se conduc de calendarul iulian, sărbătoresc astăzi Botezul Domnului. Sărbătoarea se mai numeşte şi Arătarea Domnului, deoarece evocă momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, iar Sfânta Treime i s-a arătat lumii.     Aceasta este una dintre cele 12 sărbători importante pe parcursul anului. Totodată, Boboteaza încheie ciclul...

Iubiți creștini, frați întru Domnul!

       Astăzi, creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Botezul Domnului sau Boboteaza. În această zi Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat, la vârsta de 30 de ani, de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan. Este una dintre cele 12 sărbători importante, praznice împărătești, de pe parcursul anului. Totodată, Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.        Bunul Dumnezeu ne-a da...

Polițiștii, antrenați în acțiuni de redresare a situației

        Zăpada, pe care am așteptat-o atâta timp și care a căzut din abundență în ultimele ore, a reușit să creeze un șir de probleme pentru locuitorii raionului, de altfel, ca și pentru cei din alte unități teritorial-administrative din țară.         În context, Inspectoratul de Poliţie Rezina aduce la cunoştinţa locuitorilor raionului că, pe parcursul nopţii şi până la moment, membrii...



Dispoziție nr. 81 din 28 iunie 2017, orașul Rezina

imagine_principala

”Cu privire la asigurarea măsurilor împotriva incendiilor în perioada campaniei de recoltare 2017” Descarcă aici textul dispoziției

articol complet

Dispoziție nr. 79-C din 26 iunie 2017, orașul Rezina

imagine_principala

”Cu privire la anunțarea concursului pentru ocuparea funcției publice de execuție  vacantă”        În temeiul art. 51, alin. (3),  (4),  art. 53, alin. (1), art. 54, alin. (1), (3), (4)  ale Legii Republicii Moldova nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, privind administraţia publică locală cu modificările şi complectările ulterioare, art. 27, 29 ale Legii Republicii Moldova nr. 158-XVI din 04.07.2008, cu modificările și...

articol complet

Dispoziţie nr. 78-C din 26 iunie 2017, orașul Rezina

imagine_principala

”Cu privire la anunţarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de execuție vacantă”          În temeiul art. 51, alin. (3), art. 53, alin. (1), lit. b), art. 54, alin. (1), (3) şi (4) ale Legii Republicii Moldova nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia   publică locală, cu modificările şi comletările ulterioare, art. 27, 29 ale Legii  Republicii Moldova nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la...

articol complet

DISPOZIȚIE nr. 80 din 23.06.2017, orașul Rezina

imagine_principala

”Cu privire la modificarea componenței comisiei speciale pentru stabilirea indemnizației unice unor categorii de cetățeni” Descarcă textul dispoziției aici

articol complet

Video postat recent

Felicitări

imagine_la_felicitare

Iubiți creștini, frați întru Domnul!

felicitare completă
imagine_la_felicitare

Mult stimați oameni de Cultură din raionul Rezina!

felicitare completă
imagine_la_felicitare

Stimați locuitori ai raionului Rezina!

felicitare completă
imagine_la_felicitare

Mult stimați locuitori ai raionului Rezina!

felicitare completă

Prognoza meteo

Facebook

Acasă

În sus