Botezul Domnului, sărbătorit la Rezina

    Creştinii ortodocşi, care se conduc de calendarul iulian, sărbătoresc astăzi Botezul Domnului. Sărbătoarea se mai numeşte şi Arătarea Domnului, deoarece evocă momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, iar Sfânta Treime i s-a arătat lumii.     Aceasta este una dintre cele 12 sărbători importante pe parcursul anului. Totodată, Boboteaza încheie ciclul...

Iubiți creștini, frați întru Domnul!

       Astăzi, creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Botezul Domnului sau Boboteaza. În această zi Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat, la vârsta de 30 de ani, de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan. Este una dintre cele 12 sărbători importante, praznice împărătești, de pe parcursul anului. Totodată, Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.        Bunul Dumnezeu ne-a da...

Polițiștii, antrenați în acțiuni de redresare a situației

        Zăpada, pe care am așteptat-o atâta timp și care a căzut din abundență în ultimele ore, a reușit să creeze un șir de probleme pentru locuitorii raionului, de altfel, ca și pentru cei din alte unități teritorial-administrative din țară.         În context, Inspectoratul de Poliţie Rezina aduce la cunoştinţa locuitorilor raionului că, pe parcursul nopţii şi până la moment, membrii...



Sală de sporturi renovată la Liceul ”Alexandru cel Bun”

imagine_principala

   Începutul acestei primăveri s-a lăsat cu un eveniment plăcut pentru colectivul Liceului teoretic "Alexandru cel Bun" din Rezina. După o perioadă, în care sala de sporturi a instituției a fost supusă unei reparații capitale, aceasta a fost inaugurată festiv, spre bucuria tuturor prietenilor sportului.    A demarat sărbătoarea cu câteva reprezentații ale elevilor din liceu, tineri ce sunt încadrați în diferite cercuri pe interese,...

articol complet

1

Video postat recent

Felicitări

imagine_la_felicitare

Iubiți creștini, frați întru Domnul!

felicitare completă
imagine_la_felicitare

Mult stimați oameni de Cultură din raionul Rezina!

felicitare completă
imagine_la_felicitare

Stimați locuitori ai raionului Rezina!

felicitare completă
imagine_la_felicitare

Mult stimați locuitori ai raionului Rezina!

felicitare completă

Prognoza meteo

Facebook

Acasă

În sus