Rezultate îmbucurătoare în ajun de an nou

   Încet, de parcă așteptau să fie numărate, se perindau una câte una ultimele zile ale toamnei. Pe străzile rămase pustii hoinărea, în legea sa, vântul. Stropii reci de ploaie parcă aminteau că mâine-poimâine în văzduh se vor roti grațios primii fulgi. O nostalgie bacoviană punea stăpânire pe întreaga ființă omenească...    Deși trist, acel sfârșit de toamnă își avea farmecul lui, care,...

Veteranii razboiului din Afganistan au totalizat activitatea din 2019

         Deși, potrivit statutului, adunarea de dare de seamă și alegeri în Uniunea raională a Veteranilor războiului din Afganistan (UVRA) se desfășoară o dată la cinci ani, președintele Gheorghe Marchitan a făcut déjà o tradiție din a-i convoca pe membrii organizației anual, în luna decembrie, pentru a discuta și a reliefa problemele, dar și potențialele soluții pentru cele mai dificile aspecte. Astfel, pe 5 decembrie curent,...

Tinerii, interesați de voluntariat

    Recent, pe 07 decembrie curent, Consiliul raional al Tinerilor din Rezina, în parteneriat cu primăria Ignăței, au organizat și desfășurat, în incinta Căminului de cultură Ignăței, o Cafenea publică. Evenimentul s-a produs cu prezența voluntarilor de la Consiliul raional al Tinerilor din Rezina și elevi ai Liceului teoretic "Ioan Sârbu" din Ignăței, dar și elevi din satul vecin Meșeni.     Scopul Cafenelei publice a fost de a...



Campania „Let’s talk” în raionul Rezina

         Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova și platforma media Suntparinte.md desfășoară o serie de evenimente regionale și anume discuții publice „Cum putem preveni sarcina în adolescență”, organizate în cadrul Campaniei „Let’s talk” (Hai să vorbim!), prima de acest gen în Republica Moldova. Evenimentul reprezintă o continuare a primului eveniment global „Let’s talk” din Antalya. Totodată, la Chișinău, pe data de 18 septembrie curent, a fost desfășurată prima Conferință națională „Let’s talk”.

         Scopul acestui eveniment este de a combate mituri despre sănătatea reproductivă a tinerelor și tinerilor și de a vorbi despre tabu-urile din societatea noastră cu referire la educația pentru sănătate și sarcina în adolescență.

         La Rezina, discuția publică s-a desfășurat pe 29 noiembrie, bucurându-se de susținerea administrației raionale, dar și de o asistență numeroasă, reprezentând mai multe instituții de învățământ din teritoriu. În debut, cei prezenți au fost salutați de către vlogger-ul Dorin Galben, dar și de vicepreședintele raionului în probleme juridico-sociale, Aurelia Grigoriță, și șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport, Lilia Lazari. Oficialii s-au declatat onorați să se afle printre tineri, i-au încurajat la comunicare și deschidere, apreciind în acest context evenimentul desfășurat la Rezina.

         Apoi, Ludmila Sârbu, analist de Programe Tineret, UNFPA Moldova, a prezentat primul studiu calitativ „Sarcina în adolescență în Republica Moldova”, însoțit de mai multe secvențe video, realizate în baza istoriilor reale ale unor tineri, deveniți părinți în adolescență.

         Aliona Vozian, medic obstetrician-ginecolog, Youth Klinic Rezina, a vorbit despre cauzele și consecințele sarcinii în adolescență, menționând că, în timpul de la urmă, numărul acestora în raionul nostru cunoaște o tendință de descreștere. Totuși, în anul curent au fost înregistrate 6 asemenea nașteri, alte 6 adolescente sunt însărcinate.

         Informație diversă și utilă la temă a prezentat și Aliona Negruță, psiholog, Youth Klinic Rezina. Dumneaei s-a axat în special pe riscurile psihologice pe care le comportă pentru adolescenți vestea că vor deveni părinți.

         Silvia Apostol, profesor de Educație pentru sănătate în Liceul teoretic „Ion Creangă” din satul Cuizăuca, a împărtășit din experiența dumneaei în această calitate, vorbind și despre comportamentul elevilor în timpul orelor, atitudinea lor față de problematica respectivă, implicarea în discuții, temele pe care le abordează etc.

         Întrebările tinerilor, care au fost destul de multe, s-au dovedit foarte îndrăznețe, marcate de dorința de a cunoaște pentru a evita, vorbind astfel despre importanța și oportunitatea discuției publice.

Pentru conformitate, Aculina POPA

Acasă

În sus